Spectacolul, în care va mai juca sora cântăreței Toni Braxton, Tamar Braxton, este scris, regizat și produs de Je”Caryous Johnson și îl prezintă pe Snoop în timp ce se chinuie să-și păstreze moștenirea artistică, dar și cu pierderea iubirii vieții sale.
Cel mai recent album gospel al său, „Bible of Love„, precum și alte piese, vor servi drept coloană sonoră.
I partnered up wit my guy @jecaryous to bring you REDEMPTION OF A DOGG, the live play. we goin on tour and joined by the wonderful @tamarbraxton ✨we hittin a city near you this fall ! tickets on sale tomorrow dont miss out ! #ROADlive https://t.co/fBhohkYG1B pic.twitter.com/Y8IB5tEZot
— Snoop Dogg (@SnoopDogg) 9 august 2018
Spectacolul va avea premiera pe 15 octombrie, în Houston, Texas, și apoi va fi itinerant.
Calvin Cordozar Broadus Jr, născut pe 20 octombrie 1971, cunoscut după numele de scenă Snoop Doggy Dogg și Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum „Tha Doggfather” și „Malice N Wonderland”, și-a început cariera de rapper la începutul anilor ’90, dar s-a implicat și în actorie, jucând în noua versiune a filmului „Starsky și Hutch” (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut peste 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără „Who Am I (What’s My Name)?”, „Gin and Juice”, „Groupie Luv”, „From tha Chuuuch to da Palace”, „Beautiful”, „Drop It Like It’s Hot”, „That’s That Shit” etc.
Snoop Dogg și-a lansat cel de-al 15-lea material discografic de studio, „Neva Left”, în mai 2017, acesta fiind urmat de albumul gospel „Bible of Love”, care a apărut pe piață în martie anul acesta.
Pe 29 august, Snoop Dogg revine în România – după un show în 2008 – și va susține un concert la Arenele Romane din București.
Foto: Hepta